Cine suntem?
Asociația “Zile cu Soare pentru Îngerași” a luat naștere în 2016, la îndemnul mamei mele care întotdeauna a avut foarte mare success cu copiii. După ce mai bine de 5 ani a gestionat cu succes un centru de tip after-school, în familia noastră a apărut Ionuț, un băiețel de 4 ani, abandonat de ambii părinți, care suferă de autism, o problema de sănătate despre care nu se vorbește deschis, ba dimpotrivă, este privită ca un handicap. La momentul actual, oamenii au altă deschidere față de copiii cu astfel de probleme, există multiple terapii care îi ajută, pentru ca efectele acestei boli să fie minimizate.
În momentul în care acest băiețel a pășit în casa noastră și familia mea a decis să îl adopte, am simțit că este timpul să ajutăm și alți copii, astfel că am creat această Asociație care să sprijine și să se implice activ în viață copiilor cu autism și nu numai. În momentul de față, în cadrul Centrului din Comuna Greaca avem 18 copii, dintre care 10 au nevoi speciale, suferă de diferite probleme de sănătate și sunt încadrați cu grade de handicap. Copiii de care ne ingrijim au varste cuprinse intre 7 si 18 ani.
Contribuim de 5 ani la schimbarea destinelor acestor copii, îi integrăm în societate și le oferim o a doua șansă la viață, prin faptul că le oferim, pe cât posibil, căldura unei familii. Încercăm să îi facem să se simtă iubiți și apreciați, în ciuda greutăților pe care le întâmpinăm, financiare și nu numai. Toți copiii din cadrul centrului nostru merg la școală, zece dintre ei activează în cadrul Școlii Gimnaziale Speciale nr. 8 din București, ceilalți 8 participând activ la cursurile Școlii Gimnaziale nr. 1 Greacă, jud. Giurgiu, localitatea unde se află și centrul nostru.
Deoarece de-a lungul vremii ne-au călcat pragurile peste de 30 de copii, majoritatea cu nevoi speciale, suntem susținători ai egalității de șanse și ne dorim ca toți cei care au făcut parte din cadrul Asociației să aibă șansa să se integreze în societate, să devină adulți responsabili, tocmai de aceea ne implicăm împreună cu ajutorul psihologului nostru în terapia și educația lor.